Monday, November 30, 2015

ce a invatat de la ceilalti



am învăţat libertatea voinţei şi păstrarea statornică şi neabătută a scopului; şi am mai învăţat să nu ţin seama de nimic altceva,nici măcar pentru o clipă, decât de raţiune; şi să fiu întotdeauna acelaşi (stapanire de sine),chiar şi atunci când sufăr de dureri cumplite, cu prilejul morţii unui fiu sau în timpul unei boli îndelungate;

am învăţat cum să primesc de la prieteni favoruri, fără a mă lăsa umilit, dar şi fără a le lăsa să treacă neobservate.

am învăţat bunele moravuri şi stăpânirea firii, modestia şi un caracter bărbătesc, milostenia şi facerea de bine, precum şi înfrânarea nu doar de la faptele rele, ci chiar şi de la gândurile rele; mai mult, am învăţat să duc o viaţă simplă, foarte departe de obiceiurile bogătaşilor.

am învăţat să mă străduiesc fără crâcnire, să-mi doresc puţin, să muncesc cu propriile mâini, să nu mă amestec în treburile altora şi să nu le dau ascultare defăimătorilor.

am învăţat să nu pierd timpul cu nimicuri, să nu urzesc prilejuri de ceartă, nici să nu mă dedau cu patima unor astfel de intrigi, şi să accept libertatea cuvântului;
am mai învăţat să intru în tainele filozofiei şi să fiu un bun ascultător

am învăţat să am o dispoziţie binevoitoare şi sa traiesc potrivit cerinţelor naturii; am mai învăţat şi să fiu grav fără afectare, să am grijă de interesele prietenilor şi să tolerez persoanele ignorante, ca şi pe acelea care-şi formează opinii fără să stea prea mult pe gânduri.

am învăţat să nu caut mereu greşelile altora şi să nu le aduc reproşuri celor care gresesc.

am invatat să nu-mi neglijez mereu îndatoririle pretextând unele ocupaţii urgente.

am învăţat să mă călăuzesc după propriile gânduri şi simţăminte şi să nu mă las atras în alte direcţii; şi am învăţat să fiu binedispus în toate împrejurările, chiar şi atunci când zac bolnav; şi să găsesc echilibrul cuvenit între blândeţe şi demnitate, şi să fac ceea ce am de făcut fără să mă plâng.