sfaturile lui Marcus Aurelius

Nu-ţi irosi restul vieţii cu gânduri despre ceilalţi. 

Nu munci în silă, ori neglijând interesul comun, ori fără atenţia cuvenită, ori lăsându-te distras; nu fi un om vorbăreţ, ori preocupat cu prea multe lucruri.

Fii voios şi nu căuta ajutor din afară, nici liniştea pe care o dauceilalţi. Un om trebuie să stea drept, nu să fie ţinut drept de alţii.
Niciodată să nu preţuieşti ceva care ţi se pare că-ţi aduce un asemenea folosîncât să te oblige să-ţi încalci promisiunile, să-ţi pierzi respectul de sine, săurăşti pe cineva, să bănuieşti, să blestemi, să te porţi ca un făţarnic.

Preţuieşte puterea ta de judecată, care dă naştere opiniei.
Tine minte că fiecare om trăieşte numai acest timp prezent, care e un punct indivizibil, şi că tot restul vieţii lui e fie trecut, fie ceva nesigur, ascuns în pâcla viitorului. Atunci, timpul trăit de fiecare e scurt.

Alcătuieşte-ţi o definiţie ori o descriere a lucrului care-ti este înfăţişat, astfel încât să vezi limpede cum e el în substanţa lui, în goliciunea lui, în deplinătatea lui, şi rosteşte-i numele cuvenit şi numele lucrurilor din care e alcătuit şi la care se va reduce. Căci nimci nu e atât de folositor pentru înălţarea minţii decât posibilitatea de a cerceta temeinic şi în lumina adevărului fiecare obiect care ţi se iveşte în cursul vieţii; întotdeauna priveşte lucrurile astfel încât să vezi în acelaşi timp ce fel de univers este acesta, ce fel de funcţiune are fiecare lucru în el şi ce valoare are fiecare în raport cu întregul, să observi ce e fiecare lucru, din ce e compus şi cât va dura natura acestui lucru, care acum îmi produce o impresie, şi de ce virtute am nevoie în raport cu ea, cum ar fi blândeţea, bărbăţia, sinceritatea,fidelitatea, mulţumirea şi celelalte.

Dacă lucrezi la ceea ce ai făcut, urmând dreapta raţiune cu seriozitate, vigoare,calm, fără a îngădui să fii distras, păstrând partea divină pură, ca şi când ar trebui s-o dai înapoi de îndată, dacă procedezi mereu astfel, fără a aştepta ceva, fără a te teme de ceva, ci fiind mulţumit de activitatea ta prezentă,desfaşurată potrivit cu rânduiala naturii, şi punând o sinceritate eroică în fiecare cuvânt şi sunet pe care-l rosteşti, vei trăi fericit. Şi nu e niciun om care sa poată împiedica acest lucru.

Trupului îi aparţin senzaţiile, sufletului poftele,inteligenţei principiile.

filozofia integrarii

Durata vieţii omeneşti e doar un punct de veşnicie, substanţa ei e încurgere necontenită, percepţia e înceţoşată, alcătuirea întregului corp esupusă putrefacţiei, sufletul e confuz, soarta e greu de ghicit, iar faima un lucru lipsit de judecată. Într-un cuvânt toate cele care aparţin trupului sunt ca o apă curgătoare, ceea ce aparţine sufletului e vis şi abur, viaţa e un război şi scurta şedere a unui călător într-un ţinut străin, iar după faimă nu urmează altceva decât uitarea. Atunci, ce poate călăuzi un om ? Un lucru şi numai unul: filozofia. 

Aceasta presupune însă păstrarea geniului dintr-un om departe de violenţă, nevătămat, deasupra durerilor şi plăcerilor, astfel încât să nu facă nimic fără un ţel, nici cu falsitate ori cu făţărnicie, şi fără să simtă că alt om să facă sau să nu facă ceva; şi, în plus, să accepte tot ceea ce se întâmplă şi tot ceea ce e sortit ca venind de acolo de unde a venit şi el însuşi; şi, în sfârşit, să accepte moartea cu sufletul împăcat, întrucât nu înseamnă nimic altceva decât descompunerea elementelor din care e alcătuită fiecare fiinţă. Dar dacă elementele care se transformă mereu unele într-altele nu suferă niciun rău, de ce ar trebui ca omul să aibă vreo teamă faţă de transformarea şi descompunerea tuturor acestor elemente? Căci aceasta se face în conformitate cu natura, şi nimic din ceea ce se face potrivit naturii ne este rău.

despre suferinta

Sufletul omului se răneşte pe sine în primul rând atunci când, pe cât stă în puterea lui, devine un abces ori o tumoare a universului. Căci a fi nemultumiţi de tot ceea ce se întâmplă înseamnă a ne separa de natură,într-o parte în care sunt conţinute naturile tuturor celorlate lucruri.

În al doilea rând, sufletul se răneşte pe sine atunci când se depărtează de toţi oamenii sau se îndreaptă spre ei cu intenţia de a le face rău, aşa cum sunt sufletele celor mânioşi. (adica este lipsit de iubire).

În la treilea rând, sufletul se răneşte pe sine atunci când este stimulat prea tare de plăcere ori durere. (adica, de emotii extreme)

În al patrulea rând,atunci când joacă un rol şi face sau spune ceva lipsit de sinceritate şi de cinste. 

În al cincilea rând, atunci când îngăduie ca vreo faptă sau mişcare de-a sa să fie fără ţel, ori face vreun lucru pe necugetate, căci e drept că până şi lucrurile cele mai mărunte să fie făcute având în minte un anumit ţel; iar ţelul animalelor raţionale este de a urma raţiunea şi legea celei mai vechi cetăţi şi organizări politice.

despre viata si moarte

Chiar dacă ai avea de trăit trei mii de ani, ori zeci de mii de ani,aminteşte-ţi că omul nu pierde decât viaţa pe care o traieşte acum, şi nu trăieşte nicio alta viaţă decât cea pe care o trăieşte acum. Astfel, toţi sunt aduşi la aceeaşi măsură, căci prezentul e acelaşi pentru toţi, deşi cele ce pier nu sunt la fel; şi astfel, ceea ce se pierde pare doar o clipă. Un om nu-şi poate pierde trecutul sau viitorul, căci, dacă nu are ceva, cum i se poate lua acest ceva? Aşadar, la două adevăruri trebuie să te gândeşti mereu: mai întâi, toate lucrurile din vecie au forme identice şi se succed circular, şi nu e nici o deosebire dacă un om vede aceleaşi lucruri într-o sută de ani sau două sute sau într-un timp infinit; în al doilea rând, cel care traieşte cel mai mult şi cel care va muri cel mai curând pierd exact acelaşi lucru, căci prezentul este singurul lucru de care poate fi lipsit un om, dacă e adevărat că acesta e singurul lucru pe care îl are, iar un om nu poate pierde un lucru pe care nu-l are.

cateva principii

există o forţă a necesităţii folositoare întregului univers din care eşti o părticică. Dar ceea ce aduce natura întregului univers este bun pentru fiecare parte a naturii, şi slujeşte la meţinerea acestei naturi, căci universul se menţine atât prin transformarea elementelor, cât şi prin transformările suferite de lucrurile compuse din elemente. Principiile acestea să fie de ajuns pentru tine,consideră-le întotdeauna idei esenţiale.

În fiecare clipă gândeşte statornic, să faci tot ceea ce trebuie să faci cu deplină şi simplă demnitate, să ai sentimentul afecţiunii  libertăţii şi dreptăţii şi să te descarci de toate celelalte gânduri. Şi vei ajunge la această uşurare dacă vei desăvârşi fiecare faptă din viaţa ta de parcă ar fi ultima, lăsând la o parte neglijenţa şi aversiunea pătimaşă nascută de raţiune, precum şi făţărnicia, iubirea de sine, la fel nemulţumirea faţă de ceea ce ţi-a fost hărăzit.

La acestea trebuie să te gândeşti mereu: care este natura întregului, şi care este natura mea, cum sunt legate acestea între ele, care parte aparţine cărui întreg; şi să te gândeşti că nu te împiedică nimeni să faci şi să spui întotdeauna  lucrurile care se potrivesc naturii din care eşti parte.

ce a invatat de la ceilalti

am învăţat libertatea voinţei şi păstrarea statornică şi neabătută a scopului; şi am mai învăţat să nu ţin seama de nimic altceva,nici măcar pentru o clipă, decât de raţiune; şi să fiu întotdeauna acelaşi (stapanire de sine),chiar şi atunci când sufăr de dureri cumplite, cu prilejul morţii unui fiu sau în timpul unei boli îndelungate;

am învăţat cum să primesc de la prieteni favoruri, fără a mă lăsa umilit, dar şi fără a le lăsa să treacă neobservate.

am învăţat bunele moravuri şi stăpânirea firii, modestia şi un caracter bărbătesc, milostenia şi facerea de bine, precum şi înfrânarea nu doar de la faptele rele, ci chiar şi de la gândurile rele; mai mult, am învăţat să duc o viaţă simplă, foarte departe de obiceiurile bogătaşilor.

am învăţat să mă străduiesc fără crâcnire, să-mi doresc puţin, să muncesc cu propriile mâini, să nu mă amestec în treburile altora şi să nu le dau ascultare defăimătorilor.

am învăţat să nu pierd timpul cu nimicuri, să nu urzesc prilejuri de ceartă, nici să nu mă dedau cu patima unor astfel de intrigi, şi să accept libertatea cuvântului;

am mai învăţat să intru în tainele filozofiei şi să fiu un bun ascultător

am învăţat să am o dispoziţie binevoitoare şi sa traiesc potrivit cerinţelor naturii; am mai învăţat şi să fiu grav fără afectare, să am grijă de interesele prietenilor şi să tolerez persoanele ignorante, ca şi pe acelea care-şi formează opinii fără să stea prea mult pe gânduri.

am învăţat să nu caut mereu greşelile altora şi să nu le aduc reproşuri celor care gresesc.

am invatat să nu-mi neglijez mereu îndatoririle pretextând unele ocupaţii urgente.

am învăţat să mă călăuzesc după propriile gânduri şi simţăminte şi să nu mă las atras în alte direcţii; şi am învăţat să fiu binedispus în toate împrejurările, chiar şi atunci când zac bolnav; şi să găsesc echilibrul cuvenit între blândeţe şi demnitate, şi să fac ceea ce am de făcut fără să mă plâng.