despre suferinta

Sufletul omului se răneşte pe sine în primul rând atunci când, pe cât stă în puterea lui, devine un abces ori o tumoare a universului. Căci a fi nemultumiţi de tot ceea ce se întâmplă înseamnă a ne separa de natură,într-o parte în care sunt conţinute naturile tuturor celorlate lucruri.

În al doilea rând, sufletul se răneşte pe sine atunci când se depărtează de toţi oamenii sau se îndreaptă spre ei cu intenţia de a le face rău, aşa cum sunt sufletele celor mânioşi. (adica este lipsit de iubire).

În la treilea rând, sufletul se răneşte pe sine atunci când este stimulat prea tare de plăcere ori durere. (adica, de emotii extreme)

În al patrulea rând,atunci când joacă un rol şi face sau spune ceva lipsit de sinceritate şi de cinste. 

În al cincilea rând, atunci când îngăduie ca vreo faptă sau mişcare de-a sa să fie fără ţel, ori face vreun lucru pe necugetate, căci e drept că până şi lucrurile cele mai mărunte să fie făcute având în minte un anumit ţel; iar ţelul animalelor raţionale este de a urma raţiunea şi legea celei mai vechi cetăţi şi organizări politice.